În lipsă de ocupaţie, o să pun pe blog o sumă de metafore medievale extrase din studiul lui Jorge Luis Borges „Istoria eternităţii”(1936) din volumul „Cartea de nisip”.
De fapt nu sunt metafore, termenul corect fiind KENNINGAR. Acest termen defineşte unele dintre cele mai mari aberaţii ale literaturii universale, nişte „menţiuni enigmatice”(mult spus!) din poezia Islandeză dar sunt răspândite la majoritatea popoarelor vest-europene. O să vă ofer un extras din tratatul lui Snorri Sturluson, Edda Prozaică, scris în jurul anului 1230. Tratatul conţine o parte în proză care conţine o poveste haioasă:
Un mare vrăjitor (Aegir sau Hler) i-a vizitat pe zei în fortăreaţa Asgard(Troia!). Acesta s-a împrietenit cu zeul Bragi, mare meşter în ale vorbirii alese şi ale metricii.Omul şi zeul au vorbit despre poezie. Cel din urmă îi înşiră, una câte una, metaforele ce trebuie folosite. Acel catalog divin a devenit sfătuitorul scriitorului. (!)
Şi acum, acele kenningar, menţionate mai sus.
Văzduhul: casa păsărilor, casa vânturilor;
Scrumbiile: săgeti de mare;
Balena: porcul talazurilor;
Banca: copac pentru odihnă;
Barba: pădurea fălcii;
Bătălia: adunare de spade, furtună de spade, zbor de lănci, întâlnirea şuvoaielor, ospăţul vulturilor, ploaia scuturilor roşii;
Braţul: forţa arcului, piciorul omoplatului;
Vulturul: cocoşul morţilor, lebăda însângerată;
Capul: reazemul coifului, stânca umerilor, castelul trupului;
Berea: valul paharului, mareea cupei;
... etc.
Poate o să mai scriu altele într-o continuare a acestui articol. Acum vreau să vă ofer câteva mostre de poezii.
Vopsitorii dinţilor lupului/ Oferiră hrană lebedei roşii./ Şoimul stropilor de rouă ai spadei/ Se hrăni, pe câmpie, cu eroi/ Şerpi ai lunii piraţilor/ Împliniră voinţa lanţurilor.
Atenţie la versurile 3 şi 5! Aceste versuri sunt practic nule din punctul de vedere a ceea ce transmit sau sugerează. Minima delectare stă în varietatea contactului dintre cuvinte. Şi acum legenda: lanţurile=zeii, luna piraţilor= scutul, şarpele=lancea, roua spadei= sângele, şoimul=corbul lebăda roşie=orice pasăre însângerată, hrana lebedei roşii=morţii, vopsitorii dinţilor lupului=războinicii fericiţi/victorioşi.
Încercaţi să înlocuiţi luna piraţilor cu scutul şi o să vedeţi că va avea loc o pierdere totală.
Concluzia e că, înlocuind fiecare kenning cu un cuvânt nu dezvăluim necunoscutele, ci pur şi simplu anulăm poemul. Cei care îşi imaginau măiestria barzilor din poveşti să se mai gândească odată. Până şi colegii mei fac versuri mai frumoase!
P.S: Mai bine făcem altceva decât să scriu asta, dar m-am gândit să ofer o listă de sofisme celor care mai cred că scriitorii de azi sunt modeşti epigoni ai celor din trecutul îndepărtat. Şi pentru pura mea plăcere filologică. O să mai scriu o continuare doar dacă mi se cere. Sunt aproape sigur că nu o să mi se ceară.
De fapt nu sunt metafore, termenul corect fiind KENNINGAR. Acest termen defineşte unele dintre cele mai mari aberaţii ale literaturii universale, nişte „menţiuni enigmatice”(mult spus!) din poezia Islandeză dar sunt răspândite la majoritatea popoarelor vest-europene. O să vă ofer un extras din tratatul lui Snorri Sturluson, Edda Prozaică, scris în jurul anului 1230. Tratatul conţine o parte în proză care conţine o poveste haioasă:
Un mare vrăjitor (Aegir sau Hler) i-a vizitat pe zei în fortăreaţa Asgard(Troia!). Acesta s-a împrietenit cu zeul Bragi, mare meşter în ale vorbirii alese şi ale metricii.Omul şi zeul au vorbit despre poezie. Cel din urmă îi înşiră, una câte una, metaforele ce trebuie folosite. Acel catalog divin a devenit sfătuitorul scriitorului. (!)
Şi acum, acele kenningar, menţionate mai sus.
Văzduhul: casa păsărilor, casa vânturilor;
Scrumbiile: săgeti de mare;
Balena: porcul talazurilor;
Banca: copac pentru odihnă;
Barba: pădurea fălcii;
Bătălia: adunare de spade, furtună de spade, zbor de lănci, întâlnirea şuvoaielor, ospăţul vulturilor, ploaia scuturilor roşii;
Braţul: forţa arcului, piciorul omoplatului;
Vulturul: cocoşul morţilor, lebăda însângerată;
Capul: reazemul coifului, stânca umerilor, castelul trupului;
Berea: valul paharului, mareea cupei;
... etc.
Poate o să mai scriu altele într-o continuare a acestui articol. Acum vreau să vă ofer câteva mostre de poezii.
Vopsitorii dinţilor lupului/ Oferiră hrană lebedei roşii./ Şoimul stropilor de rouă ai spadei/ Se hrăni, pe câmpie, cu eroi/ Şerpi ai lunii piraţilor/ Împliniră voinţa lanţurilor.
Atenţie la versurile 3 şi 5! Aceste versuri sunt practic nule din punctul de vedere a ceea ce transmit sau sugerează. Minima delectare stă în varietatea contactului dintre cuvinte. Şi acum legenda: lanţurile=zeii, luna piraţilor= scutul, şarpele=lancea, roua spadei= sângele, şoimul=corbul lebăda roşie=orice pasăre însângerată, hrana lebedei roşii=morţii, vopsitorii dinţilor lupului=războinicii fericiţi/victorioşi.
Încercaţi să înlocuiţi luna piraţilor cu scutul şi o să vedeţi că va avea loc o pierdere totală.
Concluzia e că, înlocuind fiecare kenning cu un cuvânt nu dezvăluim necunoscutele, ci pur şi simplu anulăm poemul. Cei care îşi imaginau măiestria barzilor din poveşti să se mai gândească odată. Până şi colegii mei fac versuri mai frumoase!
P.S: Mai bine făcem altceva decât să scriu asta, dar m-am gândit să ofer o listă de sofisme celor care mai cred că scriitorii de azi sunt modeşti epigoni ai celor din trecutul îndepărtat. Şi pentru pura mea plăcere filologică. O să mai scriu o continuare doar dacă mi se cere. Sunt aproape sigur că nu o să mi se ceară.
3 comentarii:
Interesant,nu stiam de ele...Merci!
Uite, eu chiar vreau continuarea, pentru ca mi-a placut prima parte.
Atunci continuare vei avea. Dar peste vreo 4 zile... Si m-ai surprins. Placut:))
Trimiteţi un comentariu