Fragmente dintr-o povestire al carei titlu nu l-am gasit inca

Dacă o să mergeţi pe stradă o să îl vedeţi oricând. Înalt sau scund, slab sau gras, cult sau incult, stilat sau grosier. Mereu amabil, dispus să ofere o mână de ajutor oricărei persoane. Cetăţeanul model, soţul perfect, angajatul muncitor care avansează repede, afaceristul realizat, omul bun la toate. Un om care a uitat să se bucure. A, asta nu aveţi cum să o vedeţi! Pentru că zâmbesc constant la toată lumea. Veselia mea e molipsitoare. Un om care nu pare să aibă nici un scop sigur, dar măcinat de ceva. Poate chiar de lipsa acestui scop. Sau poate acel om pur şi simplu nu ştie de ce e aşa. De aceea spune Totul e O.K. şi merge mai departe când de fapt literele ar trebui să fie inversate.
Acel om sunt eu. Sunt omul pe care îl vezi în fiecare zi mergând la serviciu pe acelaşi drum ca tine. Ne cunoaştem de mult. Eu îţi zâmbesc dacă ţi-e somn, chiar dacă nici eu nu mi-am luat cafeaua. Trecem unul pe lângă altul de cinci ori pe săptămână, de douăzeci de ori pe lună, de două sute patruzeci de ori pe an. Drumurile ni se intersectează. În fiecare zi eu zâmbesc.
Zâmbesc gândindu-mă ce mutră tâmpită poţi avea. Dumnezeule!
...

De ce râd? Acum râd pentru că viaţa e un banc sec. Un banc la care participăm toţi mai mult sau mai puţin. Iar eu vreau să particip mult. Dacă e nevoie să râd, O.K. O să râd. Nu mă mai pot opri. Am trecut de faza în care nu mai râdeam seara. Acum râd chiar când dorm. Dorm şi râd. Râd când alţii plâng. De fapt, cei din jurul meu plâng pentru că eu râd. Râd. De la un timp devine amuzat să îi vezi pe cei mai slabi cum se opresc din râs sub acţiunea râsului meu nimicitor. Realizând că pot să îi distrug cu zâmbetul pe buze îşi dau seama că nu mai au de ce să râdă. Reacţionează diferit când râsul constant nu îi mai scapă. Unii continuă să râdă din inerţie, refuzând să creadă că râsul nu îşi mai face efectul scontat. Aceştia fără să îşi mai dea seama că au dat peste unul de teapa lor. Unul care râde mai frumos.

…
De ce fac asta? Pentru a vedea chiar şi pentru o fracţiune de secundă oameni care nu mai râd. Nu fiţi îngrijorati, subiecţii o să-şi recapete zâmbetul, pentru că fără el e aproape imposibil să supravieţuieşti social. Poate nu ştiţi, dar veselia e parte integrantă din instinctul de conservare uman. O să pună întâmplarea neplăcută pe seama unei erori în strategia de marketing şi o să-şi lărgească zâmbetul. Vor uita totul şi vor trece mai departe fără să înveţe ceva.