Sală de forta

Un loc special, unde trag de fiare. Un fel de cort din saci de rafie rupţi în câteva locuri ca hainele surorii sale mici. Scheletul era format din câteva bucăţi de lemn şi nişte vergele din oţel la origine, acum acoperite de rugina interioară a Tatălui. De la alcoolul consumat în cantităţi mai mult decât optime. Avem o bancă la fel de lată ca trupul fetiţei de 7 ani pe care împingem de la piept depresiile noastre false. Şi la fel de grasă. Lângă ea sunt două bare de susţinere pentru greutăţile familiei: mama care a plecat în Spania. Am uitat, au ruginit şi un braţ s-a rupt. Aşa, băiatul a rămas să susţină zi şi noapte 60 de kilograme de metal căruia nu-i pasă de viaţa lui. Parcă îi aud gândurile în guiţatul porcilor care par că nu mănâncă altceva decât iarba din grădina de două arii şi ceapa putrezită din aceeaşi grădină. „Ia-mi asta de pe gât!” Mămăliga e pentru oameni. Cu ceapă. Asta dacă a fost o zi proastă la piaţă şi a adus ceva acasă. Să nu exagerez! Au şi cartofi. Tatăl dă un decret:
- Dăcă îs ieftini, las că-i mâncăm noi!
De fapt, de 1 Mai mi-a spus că
- grătarele s-au terminat, friptura iar, prăjitura... Ba nu că mai sânt, vrei să vezi?
Nu, mulţumesc.
Un om transformat în stativul unor contragreutăţi de macara furate din fabrica ce o să se închidă în maxim un an. Fabrică în care Tatăl îşi primeşte masa musculară necesară copiilor săi. Şi ficatului distrus de Skol.
- Ehe, mă, mă băiatule, să ştii, să ştii de la mine, de la Skol ţi se Skoală. Hă, hă, hă, hă...
Ştiu.