Uai chepitălizm and liberălizm rulz

Pentru că este o ecuaţie care măsoară exact capacitatea unui om.
Există multimiliardari care nu s-au născut aşa. Şi nici nu au avut nevoie de egalitate de şanse. Poate că un start egal i-ar fi moleşit. Aşa, în câteva decade au ajuns cei mai importanţi oameni ai planetei. De ce? Pentru că un om talentat, sau mai mult, un geniu, nu are nevoie de un mediu igienic ca să prospere. Din contră.
De ce vă doriţi egalitate? Nu există egalitate, cum fals a sugerat Marx. E doar dorinţa de putere care poate fi însoţită de mijloace sau nu. Desigur, această dorinţă se manifestă la mai multe niveluri şi în mai multe planuri sociale. Care se întrepătrund. Ce încearcă neocomunismul să realizeze e un fel de punct terminus al puterii: de Aici încolo suntem Egali. Nu avem rude, nu avem relaţii, nu avem bani(mai mulţi decât altcineva). De parcă în comunism nepotismul nu a fost mai dezvoltat decât acum! Aici e un filon important: în urma unei egalităţi impuse(cred că sunteţi de acord că ar putea fi doar impusă) grupurile doritoare de putere vor coborî underground şi vor deveni cu atât mai influente. Pentru că teoretic nu există, nu au nici limite. Pur şi simplu puterea economică va fi transferată puterii politice şi va duce la accentuarea corupţiei, adâncirea birocraţiei şi crearea unei clase a lorzilor. Întotdeauna cineva trebuie să conducă, să stabilească reguli/legi: chiar şi în Rai.
Paradisul social presupune ca sentimentul de paternitate să fie extrapolat Umanităţii. „De bună voie şi nesilit de nimeni îţi dai averea copiilor tăi altora?” Da? Onorabil. Tâmpit! Aceşti alţii care nu au mişcat un deget în toată viaţa lor de rahat bazându-se pe realizările mele. Care nici nu vor fi remunerate la valoarea lor reală. Mai bine şomez! Face statul, ne dă să mâncăm, ne dă locuinţe, ne dă tot, dar eu o să-i dau cât mai puţin. Pe scurt: Omul e Egoist. Dacă nu ar fi aşa ar fi rămas la stadiul de vânător culegător(încă în Eden). Dar a mâncat (lacomul!) din fructul cunoaşterii. De fapt, din fructul DORINŢEI de cunoaştere. Ne-am putea întoarce? Eventual involuând.
În capitalism poate o să distrugem planeta, dar dacă avem o şansă infimă să ieşim din graniţele ei şi să avem acces la resurse nelimitate? Oricât de mică, merită încercat. Dar trebuie să existe DORINŢA. Aţi prefera să rămâneţi în acest ţarc aşteptând un meteorit să ne curme fericirea? Asta în cazul în care am mai putea înţelege ceva şi nu ne-am mulţumi doar să ne împerechem iar puii noştri să fie hrăniti de Dumnezeu-Statul.
Nu ştiu ce să zic, dar în mintea mea(care s-a ferit să îngurgiteze utopiile altora) socialismul îmi pare o păşune cu oi păzite de lup iar capitalismul şi liberalismul formează o junglă. Ce v-ar conveni?