Cum putem să fim

Greşesc când vreau să fiu mai mult decât orice om care a trăit vreodată? De data asta ceea ce spun nu are nici o legătură cu Ego-ul. Sper că l-am exorcizat în articolul anterior! Sau poate nu!
De ce să vreau să realizez ceva măreţ şi să-mi sacrific propria viaţă? Geniile, marii conducători, cele mai importante personalităţi ale lumii au murit în jur de 40 de ani. Au trăit cu pasiune, puteţi spune. Dar nu au trăit pentru ei. Au trăit pentru alţii. Îi admir. Îi admir profund! Dar ar merita să-i urmez?
Cred că asta se întreabă cele mai raţionale persoane din lume. Merită să ieşi din umbră doar ca să fi amintit timp de vreo câteva sute de ani? Când poţi fi un simplu observator. Observator de caractere, peroană anonimă, care se mulţumeşte cu ce are, chiar dacă nu este vorba de nimic important. Gloria. Merită să te sacrifici pe altarul gloriei? Merită să te crezi deosebit doar pentru că eşti?
A fi special e un blestem care te scoate din masa umană. Odată ieşit nu se mai poate intra înapoi foarte uşor. Decât dacă îţi ascunzi capacităţile diferite. În momentul reintegrării în normal se va simţi un gol pentru că se aruncă ceva ce te face unic pentru a nu intra decât parţial într-o lume care te-a renegat. Atunci vezi ambalajul care ascunde sensurile lumii în care ai intrat. E nevoie de un stomac puternic.
Mai există o cale. Undeva la mijloc. Poţi alege ce e mai bun din ambele lumi, fără a crea altă legătură între ele decât propriile personalităţi. Da, personalităţi! Care să nu aibă aproape nici o legătură între ele. Această cale merită urmată dor dacă se poate păstra echilibrul. Pentru că poţi să uiţi drumul către o lume sau chiar către ambele. Există şi avantaje enorme. Fericirea. Puterea. Ambivalenţa. O privire de ansamblu. Echilibrul.
Sincer, nu vă recomand asta. Rămâneţi unde a-ţi ales, altfel s-ar putea să pierdeţi tot. Dar dacă reuşiţi o să vedeti ceva mai mult.
Orice evoluţie implică anumite riscuri.
Brusli