16 februarie, 2007

Suntem singur


Mă gândesc dacă îmi pasă adevărat de cineva. Răspunsul e simplu: cea mai importantă persoană din viaţa mea e eu. De ce? Pur şi simplu pentru că tot ceea ce faceţi contează cu adevărat dacă are legătură cu mine.
Eu e centrul universului. Egocentrism? Nu exprimă tot ce simt! Nu e egocentrism ci un fel de perversiune folositoare care vrea să mă ridice în slăvile dorinţelor mele. N-am nevoie de un peştişor auriu cât timp pot să muşc ca să-mi îndeplinesc aspiraţiile. Aspiraţii! Ce cuvânt nobil! Ce sunt dispus să fac pentru a atinge bunăstarea socială/materială/intelectuală? Orice! Bine-nţeles, pentru binele societăţii. Nici nu se poate altfel, mai ales dacă nu vrem să fim consideraţi egoişti. Eul are nevoie de aprobare, altfel nu a făcut nimic. E dispus chiar să o plătească, indiferent de preţ. Dar ce ne facem dacă preţul este fericirea. Ce? E greu să renunţăm la fericire/bucurii sau chiar dragoste? Nicidecum! Pentru că eu e orb!
Eu. Centrul universului. Eu cultivat de dorinţe excesive! Eu vrea aprobare. Eu amator de pupincurism. Pur şi simplu EU!
Din fericire noi nu suntem aşa! Suntem mai buni pentru că am conştientizat asta! Doar suntem inteligenţi şi superiori oamenilor fără şcoală doar din simplul motiv că putem scrie un blog. Un motiv printre multe altele!
Aşa vă spuneţi vouă înşivă, nu? Eu aşa fac. At least I have balls and I admit it!
Do you?
Brusli

Niciun comentariu:

Analysis