Decăderea ideii sau „a vorbi fără a gândi”

Am auzit pe cineva zicând că cel mai mult contează cum spui ceva, nu neapărat ce spui. Tâmpenie.
Mi s-a părut că a definit decăderea ideii. Hai să vorbim... degeaba! Uite aşa se nasc tâmpeniile, plagiatul şi nu în ultimul rând senzaţia de falsă inteligenţă. Oricine zice ceva e deştept. Dacă zici ceva ce nu înţelege nimeni nu înseamnă că eşti filozof! Sau asta o fi însemnând acum? Sunt cam dezorientat...
Ca să nu rănesc orgoliul unor persoane foarte importante o să accept că sunt filozofi, schimbând puţin denumirea pentru a se demarca(nu asta încearcă toţi?) de restul lumii: filfizofi!
Aud pe la şcoală sau pe stradă nişte tâmpenii de mi-aş dori să fiu surd! Oameni care deschid gura ca să cădem în admiraţie. Cădem într-adevăr, dar numai pentru că am fost făcuţi K.O. de inepţia scoasă din străfundurile înţelepciunii acestor filfizofi. În astfel de condiţii un râgâit ar fi mai bine primit decât concluzia monologului acestor distinse personaje din eterna comedie umană.
Sfat pentru filfizofi: în incontestabila voastră înţelepciune a-ţi auzit vreodată proverbul ”Tăcerea e de aur?” Dacă da, vă rog să-l şi înţelegeţi aplicându-l. Dacă nu, asta e!
Sfat pentru nefericiţii ce trebuie să trăiască în jurul filfizofilor: ideal ar fi să opriţi sursa înţelepciunii, pentru binele tuturor, indiferent prin ce motive(ironie, mustrare verbală, mustrare scrisă, căluş etc.); dacă nu puteţi, aveţi două opţiuni: surziţi sau ascultaţi muzică.
Sper că m-am făcut înţeles.
C.M.