Cuvântul acesta nu există în dicţionar. Provine din expresia “a pupa în cur”, adaptată rapidităţii cu care a fost asimilată de diferite personae. A fost inventat datorită necesităţii de a descrie o categorie socială în expansiune. Din păcate, societatea postcomunistă a reprezentat un mediu propice dezvoltării acestui nou tip de parazitism.
Pupincuriştii. Îi cunoaşteţi cu toţii: uneori sunt găsiţi sub denumirea de teacher’s pet, alteori periază hainele şefilor în speranţa obţinerii unor avantaje. Sunt relativ uşor de observat în viaţa de zi cu zi: cocoşaţi, pentru că îi urmează cu capul în pământ pe subiecţii adoraţiei lor, cu buzele ţuguiate, pregătite pentru un compliment sau un sărut de ultim moment(unde oare?) şi întotdeauna au la ei un tenc de batiste pentru a se şterge de la gură, crezând că astfel acoperă urmele perversei lor activităţi.
Pupincuriştii nu s-au născut de la sine. Au fost şi ei, înainte de a simţi gustul fecalelor altor oameni, nişte persoane normale. Ei au fost convertiţi la acest cult de rebuturi ale mediului comunist numite, în lipsa unui termen mai bun, pupincurofili. Sunt acei care simt un sentiment de mulţumire perversă atunci când cineva îşi lipeşte buzele de posteriorul lor. De ce? Pentru că au practicat şi ei(şi încă mai practică) această activitate. De aici putem deduce că pupincuriştii de azi devin, iremediabil, pupincurofilii de mâine.
Astfel se dezvoltă o întregă reţea de legături bazate pe una dintre cele mai importante conexiuni din zilele noastre, conexiunea buco-anală. Mai rapidă decât conexiunea la internet, mai stabilă decât prietenia şi dragostea la un loc, conexiunea buco-anală reprezintă ultima tendinţă în materie de comunicare. Această conexiune se poate transmite pe toate căile de comunicaţie cunoscute, poate fi înţeleasă pe cinci continente şi până în ziua de azi deţine cel mai mare număr de abonaţi la nivel mondial.
Ateţie, nu priviţi această plagă ca pe un mit urban. Pupincurismul există! Nu îl neglijaţi.
Avertisment: Nu acuzaţi niciodată un profesionist de practicarea acestui delict. Odată demascaţi, pupincuriştii sunt capabili de lucruri îngrozitoare pentru a-şi ascunde ruşinoasa activitate.
Pupincurismul e mai mult decât o tendinţă, o modă trecătoare, el s-a împământenit în societatea românească de după ’89 şi se află într-o continuă expansiune. Sper să nu ajungem o societate de pupincurişti. Doar să nu fie prea târziu!!!
C.M.
P.S: Pentru o altă părere avizată asupra pupincurismului citiţi articolul tovarăşului meu pupincurolog, Zuzu: http://zuzu21.blogspot.com/2006/11/arta-de-fi-pupincurist.html
P.P.S: Aştept o dezbatere în legătură cu aceast fenomen! Voi publica orice articol referitor la acest subiect.
Pupincuriştii. Îi cunoaşteţi cu toţii: uneori sunt găsiţi sub denumirea de teacher’s pet, alteori periază hainele şefilor în speranţa obţinerii unor avantaje. Sunt relativ uşor de observat în viaţa de zi cu zi: cocoşaţi, pentru că îi urmează cu capul în pământ pe subiecţii adoraţiei lor, cu buzele ţuguiate, pregătite pentru un compliment sau un sărut de ultim moment(unde oare?) şi întotdeauna au la ei un tenc de batiste pentru a se şterge de la gură, crezând că astfel acoperă urmele perversei lor activităţi.
Pupincuriştii nu s-au născut de la sine. Au fost şi ei, înainte de a simţi gustul fecalelor altor oameni, nişte persoane normale. Ei au fost convertiţi la acest cult de rebuturi ale mediului comunist numite, în lipsa unui termen mai bun, pupincurofili. Sunt acei care simt un sentiment de mulţumire perversă atunci când cineva îşi lipeşte buzele de posteriorul lor. De ce? Pentru că au practicat şi ei(şi încă mai practică) această activitate. De aici putem deduce că pupincuriştii de azi devin, iremediabil, pupincurofilii de mâine.
Astfel se dezvoltă o întregă reţea de legături bazate pe una dintre cele mai importante conexiuni din zilele noastre, conexiunea buco-anală. Mai rapidă decât conexiunea la internet, mai stabilă decât prietenia şi dragostea la un loc, conexiunea buco-anală reprezintă ultima tendinţă în materie de comunicare. Această conexiune se poate transmite pe toate căile de comunicaţie cunoscute, poate fi înţeleasă pe cinci continente şi până în ziua de azi deţine cel mai mare număr de abonaţi la nivel mondial.
Ateţie, nu priviţi această plagă ca pe un mit urban. Pupincurismul există! Nu îl neglijaţi.
Avertisment: Nu acuzaţi niciodată un profesionist de practicarea acestui delict. Odată demascaţi, pupincuriştii sunt capabili de lucruri îngrozitoare pentru a-şi ascunde ruşinoasa activitate.
Pupincurismul e mai mult decât o tendinţă, o modă trecătoare, el s-a împământenit în societatea românească de după ’89 şi se află într-o continuă expansiune. Sper să nu ajungem o societate de pupincurişti. Doar să nu fie prea târziu!!!
C.M.
P.S: Pentru o altă părere avizată asupra pupincurismului citiţi articolul tovarăşului meu pupincurolog, Zuzu: http://zuzu21.blogspot.com/2006/11/arta-de-fi-pupincurist.html
P.P.S: Aştept o dezbatere în legătură cu aceast fenomen! Voi publica orice articol referitor la acest subiect.
