09 ianuarie, 2007

anonimi

Am văzut dăştia pe toate maidanele. Paradoxal, ei sunt anonimi pentru că îşi doresc cu disperare să fie altceva. Orice. Oamneni. Din păcate, nu! NU POT FI OAMENI! Sunt nişte umbre care vor să capete consistenţă agăţându-se de cei din jur. Ei îşi arogă capacităţi extraordinare, ei sunt în stare să facă orice pentru a căpăta o clipă de atenţie. Fură, în principal furt intelectual, au pretenţii de Atotcunoscători.
Pe scurt sunt amatori de formă. Fondul nu există. După cum am spus, doar nişte umbre care se întind tot mai mult până nu mai au deloc consistenţă. În final dispar. Ca un fum.
Păcat că există. Cred că îi cunoaşteţi: oameni fără un talent, unii chiar consideraţi deştepţi, când de fapt fură, mint, complotează. Cei care nu se trag de la nimic pentru a fi cu un pas în faţă. Unul singur, un pas care poate fi recuperat dintr-o săritură. Aceştia pot fi striviţi cel mai uşor, pot fi depăşiţi cât ai bate din palme.
Depăşiţi… ciudat cuvânt. Nu exprimă exact ce am vrut să spun. Pentru că aceşti egocentrici sunt orbi. Nu e frumos să concurezi cu persoanele cu handicap intelectual. Egoismul are şi părţile lui bune. Îi poate determina să înveţe sau mă rog… să se chinuie fără sens şi mai ales fără scop, dar niciodată nu vor avea o viziune de ansamblu. Nu vor şti ceea ca se petrece chiar sub nasul lor. Vor şti doar ceea ce vor să ştie. Cel mai mare defect al lor e că se mint. Se mint constant demonstrându-şi că sunt mai buni. Decât ce? O simplă întrebare care dărâmă cele mai mari piramide ierarhice. Ce piramide ierarhice? Văd falsitatea peste tot. Indiferent de vârstă, de sex, de stare, toţi vor să pară mai mult decât sunt.
K priveşte. Se miră de stupiditate. Râde!
C.M.

Niciun comentariu:

Analysis