Responsabilităţi

Era vorba la dirigenţie despre ceva de genul ăsta. Am fost întrebaţi ce responsabilităţi avem. Mulţi nu au ştiut ce să răspundă. Alţii nu au vrut. Eu am spus-o atunci, o repet şi acum: nu vreau responsabilităţi!
Sunt bine aşa cum sunt. De ce să mă gândesc la consecinţele faptelor mele. Mă las purtat de val. Fac ce vreau, când vreau şi unde vreau. Sau nu fac nimic. Mi-e egal. Aşa ar trebui să vă fie şi vouă. I’m high! Se mai întâmplă pe la şcoală să se ia câte-un prof de tine, de ce nu înveţi, ce faci acasă sau chiar în timpul liber. O mare parte dintre oameni confundă viaţa privaţă cu cea publică. Le spun: ce vă pasă?
Revenind la ora de dirigenţie, erau persoane care se gândeau la copii. Deja! La vreo opşpe ani se gândeau cum e să ai copii la o vârstă fragedă. Şi apoi au urmat negările, excluderea tinerilor cu copii din societate. „Ce, că trebuie să faci o facultate, să intri în servici, să ai probleme, să te gândeşti ce le pui pe masă.” Persoane asaltate de probleme de la o aşa vârstă. Nu ştiu dacă vă daţi seama, dar problemele ţi le faci. Odată cu necesităţile care cresc din ce în ce mai mult cresc şi problemele. De aici => nefericirea.
Exemplu de persoane fericite: Nu ştiu dacă a-ţi auzit, dar în India există călugări cerşetori. Aceştia sunt persoane care nu au nici o problemă. Nici măcar mâncarea. Când trec printr-o localitate se opresc la o poartă şi gospodina de acolo se simte onorată să le dea mâncare. Chiar şi cea mai săracă familie are ceva pus deoparte pentru o astfel de ocazie. Mai mult, aceşti călugări sunt foarte respectaţi ca persoane de o înaltă spiritualitate. Femeile care le dau mâncarea o dau cu privirea plecată în pământ, ca să exprime respectul iar călugărul ţine strachina cu ambele mâini ca să accepte darul hranei cu politeţe. De asemenea, chiar şi ultimul cerşetor nu acceptă pomana dată cu mâna stângă. Să vă dau un exemplu mai apropiat: ciobanii. Trăiesc în munte, sunt sănătoşi tun, au mâncare, îşi spun poveşti, lucrează din greu. De ce ar mai avea nevoie? Poate de o maşină. La fel se comportă şi ţăranii adevăraţi. Lucrează pământul care le dă hrană. A-ţi auzit de vreun ţăran care a intrat în depresie?
Mă întreb: câţi dintre cei care mă înconjoară sunt cu adevărat fericiţi? După feţele lor încruntate... Încă ceva: termenul responsabilitate denumeşte ceva abstract. Atunci de ce mai există?
Brusli