Am observat că o grămadă de viitori scriitori sunt realişti. Exagerat de realişti! Se scrie de droguri, sex, boli(nu neapărat fizice), situaţii excepţionale prin sumbrul lor. Care e scopul acestor opere?
Să ne tăbăcească, să nu ne mai mire(dar nici să nu ne mai pese de) nimic. Ceea ce e bine, într-un fel pervers. Se urmăreşte crearea(sau o fi creerea?) unor maşini al căror ultim(şi singur) scop e să se conecteze la net. De acolo urmează să downloadeze literatura sau ceea ce cred ei că e viaţă. Poate e bine să fi insensibil, nu ştiu. Sau poate că am ştiut.
Pe termen lung este distrugător. Nu e destul că văd curve, drogaţi, oameni cu handicap, cerşetori în fiecare zi? De ce ar trebui să mai şi citesc despre aceştia. Nu că i-aş condamna pe vreunul dintre ei, dar nu văd unde e raza de speranţă în aceste pagini de aşa zisă viaţă.
De fapt se doreşte reprezentarea unei nopţi eterne. Din care nu mai ai cum să scapi, ca dintr-un coşmar. Dar ce se obţine din transformarea unei anumite părţi din generaţia mea în vampiri? Nu-i vorbă, că cealaltă jumătate se transformă în păpuşi Barbie sau Monici subnutrite. Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să existe o rază de lumină pentru cei care vor să o urmeze. Îngrijorător e că asta dispare, chiar şi din cultură în urma vânătorii de senzaţional. Senzaţionalul poate să existe şi dacă creionezi “a back window” prin care cititorul să poată vedea soarele.
Mi se pare revoltător să văd copii de 15, 16 ani încruntaţi doar pentru că s-au îndopat cu idei de împrumut fără să le poată digera.
Să ne tăbăcească, să nu ne mai mire(dar nici să nu ne mai pese de) nimic. Ceea ce e bine, într-un fel pervers. Se urmăreşte crearea(sau o fi creerea?) unor maşini al căror ultim(şi singur) scop e să se conecteze la net. De acolo urmează să downloadeze literatura sau ceea ce cred ei că e viaţă. Poate e bine să fi insensibil, nu ştiu. Sau poate că am ştiut.
Pe termen lung este distrugător. Nu e destul că văd curve, drogaţi, oameni cu handicap, cerşetori în fiecare zi? De ce ar trebui să mai şi citesc despre aceştia. Nu că i-aş condamna pe vreunul dintre ei, dar nu văd unde e raza de speranţă în aceste pagini de aşa zisă viaţă.
De fapt se doreşte reprezentarea unei nopţi eterne. Din care nu mai ai cum să scapi, ca dintr-un coşmar. Dar ce se obţine din transformarea unei anumite părţi din generaţia mea în vampiri? Nu-i vorbă, că cealaltă jumătate se transformă în păpuşi Barbie sau Monici subnutrite. Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să existe o rază de lumină pentru cei care vor să o urmeze. Îngrijorător e că asta dispare, chiar şi din cultură în urma vânătorii de senzaţional. Senzaţionalul poate să existe şi dacă creionezi “a back window” prin care cititorul să poată vedea soarele.
Mi se pare revoltător să văd copii de 15, 16 ani încruntaţi doar pentru că s-au îndopat cu idei de împrumut fără să le poată digera.
4 comentarii:
Genul literar despre care pomenesti se numeste transgressive fiction si a dat culturii cele mai bune carti in ce priveste explorarea inconstientului, dar fara a se opri aici.
O astfel de literatura merita citita si, mai ales, scrisa. Si in niciun caz, refuzata prin prejudecati, ca, de pilda: de ce sa citesc sau sa scriu despre drogati de vreme ce ii vad la fiecare colt? Tocmai pentru ca ii vezi la fiecare colt, are sens sa scrii despre asta.
Despre ce lume sa scrii, daca nu despre cea in care traiesti? Ce lume e mai greu de inteles, daca nu cea in care traiesti?
In sfarsit un contestatar. Da, ai dreptate cand spui ca nu cunosc teorie literara. Nici nu vreau.
Si merita citita, da, si eu cred asta. Insa doar dupa o oarecare maturizare intelectuala. Daca telenovelele influenteaza atat new age-ul gandeste-te ce face asta. Iti pot da exemple de bloguri, daca vrei. Problema este ca influenteaza tinerii. Nu asta a fost scopul articolului, sa incerce sa desfiinteze un anumit tip de literatura.
Ce nu cred ca ee bine: se desfiinteaza complet fantezia. Visurile.
Transgressive fiction nu desfiinteaza deloc fantezia. Iti recomnd sa-i citesc pe Amélie Nothomb, Frédéric Beigbeder sau Chuck Palahniuk. Cred ca vei vedea altfel lucrurile.
De asemenea, cred ca ai nevoie de teorie literara, dar nu de cea furnizata de liceu sau facultate. Scrisul incepe cu scrisul, dar nu se termina, daca e veritabil, cu scrisul. Adica, pentru a fi scriitor, nu e de-ajuns sa scrii. Si atat.
O sa mai citesc. Dar nu sunt de acord ca scrisul nu se termina cu scrisul. Eu cred ca daca o scriitura e veritabila/sincera nu mai are nevoie de teoreticieni care incearca sa explice faptele pe care nici scriitorul insusi nu7 le stie. Totusi, ai dreptate. Scrisul nu ar trebui sa se termine cu scrisul, ar trebui sa se termine cu viata. Explica-mi viata!
Trimiteți un comentariu