Deci toţi putem alege cum să ne formăm. Deşi nu ne dăm seama de asta. Sau preferăm să aleagă altcineva pentru noi din pură comoditate sau pentru că nu cunoaştem sensul verbului “a alege”. Mai e o posibilitate: să aleagă hormonii, frustrările, eşecul.
Să le iau pe rând. De ce nu ne dăm seama că putem alege? Pentru că unii care au ales deja ajung să ne fie modele în viaţă. Câte din generaţia mea vor să fie ca Monica? Relativ… nu relativ, ci foarte multe. Norocu lui Irinel şi a celor ca el! Dar nu vreau să judec. În schimb vreau să creionez Calea. Oricare ar fi ea!
Am observat ceva: nu ne place să ni se spună ce să facem! Complet normal. Însă urmăm exemplul indiferent dacă este rău sau nu ni se potriveşte. “Da, cred că azi o să mă îmbrac cu un cort pt că X’ulescu face la fel”. X’ulescu nu e neapărat vecinu de toaletă ci poate îl văd la TiVi. Peste noapte răsar k x’uleşti, care formează un gang după asemănările dintre ei. Acest gang este creat după chipul şi asemănarea lu’ X-u Mare. În schimb, ca individualitate e nul. Turmă? Gloată? Numele nu contează.
Desigur, nişte băieţi deştepţi(nu cei care fură electricitate) s-au prins de asta şi au încercat să fie different. Cât de different? Până la un punct. Apoi li s-au îngroşat rândurile şi nu au mai fost aşa special cum considerau. În momentul ăsta şi-au accentuat trăsăturile. Mi s-a spus mai demult că citez “geniul e neînţeles”. Aici e buba: geniul e neînţeles pentru că nu se poate înţelege nici măcar el însuşi, nu pentru că e Cioran din cap până în picioare sau pentru că îşi exagerează trăsăturile fizice/morale până la o pseudoneînţelegere(ce cuvânt lung!). Am generalizat? Exact asta doream.
Mie, lucrurile mi se par simple. Geniul e unul dintre puţinii oameni fericiţi. Să nu faceţi o greşeală, ăştia nu se laudă cu fericirea lor, nici nu vor să o cosmetizeze. O iau ca atare(oare câţi o să înţeleagă propoziţia asta?)
Mi se pare mie sau sunt cam multe copy-paste pe stradă? Şi de ce tre’ să arăţi ceea ce reprezinţi? Machiaj, haine, muzică, culori, slang, chiar şi mers. Şi aşa se formează tabere care aruncă cu pietre unele în altele.
Risipă de talent. Îţi creezi un caracter fictiv şi apoi încerci să îl mulgi. Însă nu se poate scoate nimic din piatră seacă. Trist e că asta se intâmplă la o vârstă fragedă(din ce în ce mai fragedă). Rezultă astfel nişte adolescenţi eterni care-şi ratează startul în viaţă. Pentru ce. Pentru că s-au căutat afară, nu Înăuntru.
Asta nu se învaţă la şcoală, nici în “triburi”. Trebuie să ajungi să fi conştient de valoarea propriei persoane. Dacă nu o vinzi pentru un ambalaj.
Să le iau pe rând. De ce nu ne dăm seama că putem alege? Pentru că unii care au ales deja ajung să ne fie modele în viaţă. Câte din generaţia mea vor să fie ca Monica? Relativ… nu relativ, ci foarte multe. Norocu lui Irinel şi a celor ca el! Dar nu vreau să judec. În schimb vreau să creionez Calea. Oricare ar fi ea!
Am observat ceva: nu ne place să ni se spună ce să facem! Complet normal. Însă urmăm exemplul indiferent dacă este rău sau nu ni se potriveşte. “Da, cred că azi o să mă îmbrac cu un cort pt că X’ulescu face la fel”. X’ulescu nu e neapărat vecinu de toaletă ci poate îl văd la TiVi. Peste noapte răsar k x’uleşti, care formează un gang după asemănările dintre ei. Acest gang este creat după chipul şi asemănarea lu’ X-u Mare. În schimb, ca individualitate e nul. Turmă? Gloată? Numele nu contează.
Desigur, nişte băieţi deştepţi(nu cei care fură electricitate) s-au prins de asta şi au încercat să fie different. Cât de different? Până la un punct. Apoi li s-au îngroşat rândurile şi nu au mai fost aşa special cum considerau. În momentul ăsta şi-au accentuat trăsăturile. Mi s-a spus mai demult că citez “geniul e neînţeles”. Aici e buba: geniul e neînţeles pentru că nu se poate înţelege nici măcar el însuşi, nu pentru că e Cioran din cap până în picioare sau pentru că îşi exagerează trăsăturile fizice/morale până la o pseudoneînţelegere(ce cuvânt lung!). Am generalizat? Exact asta doream.
Mie, lucrurile mi se par simple. Geniul e unul dintre puţinii oameni fericiţi. Să nu faceţi o greşeală, ăştia nu se laudă cu fericirea lor, nici nu vor să o cosmetizeze. O iau ca atare(oare câţi o să înţeleagă propoziţia asta?)
Mi se pare mie sau sunt cam multe copy-paste pe stradă? Şi de ce tre’ să arăţi ceea ce reprezinţi? Machiaj, haine, muzică, culori, slang, chiar şi mers. Şi aşa se formează tabere care aruncă cu pietre unele în altele.
Risipă de talent. Îţi creezi un caracter fictiv şi apoi încerci să îl mulgi. Însă nu se poate scoate nimic din piatră seacă. Trist e că asta se intâmplă la o vârstă fragedă(din ce în ce mai fragedă). Rezultă astfel nişte adolescenţi eterni care-şi ratează startul în viaţă. Pentru ce. Pentru că s-au căutat afară, nu Înăuntru.
Asta nu se învaţă la şcoală, nici în “triburi”. Trebuie să ajungi să fi conştient de valoarea propriei persoane. Dacă nu o vinzi pentru un ambalaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu