Respir calm. Sunt odihnit. Am o senzaţie de adormire. Ca un fel de stare de somn a conştiinţei. Am o mâncărime plăcută în nas, ca un fel de furnicături, vreau să strănut. Nu o voi face pentru că o să pierd fereastra. E destul un strănut. Privesc fix culoarea sau noaptea. Întuneric plăcut. Întuneric odihnitor. Culorile curcubeului. Ce simplu sună. De fapt e mult mai complex. E liniştea. Care mi se imprimă în oase, îmi intră în sânge, mă îmbată. Ascult fericire. Sunt singur. Sigur. Nu există nimic. Nu am nimic. Nu sunt. Vibraţii. Putere şi blazare. Nu vreau să fac nimic. Am tot ce vreau. Restul e trecător. Când nu voi mai fi, aşa voi fi.
C.M.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu