04 decembrie, 2006

Mă gândesc…

Oare ce o fi şi cu fericirea asta? Cu toate articolele scrise despre fericire nu pot spune că sunt cu adevărat fericit. Dau sfaturi dar, nu pot să spun că sunt un exemplu de fericire sau bunătate.
Articolul acesta era menit pentru altceva dar tocmai mi-am dat seama de ceva. Blogul a contribui la fericirea mea. Să reformulez. Blogul mă ajută să îmi dau seama cum gândesc. Ce gândesc! Cred că în luna asta am înţeles ce am greşit, ce am făcut bine, ce îmi mai rămâne de făcut în viaţă… sau cel puţin o parte. Oricum m-am descărcat… de mine.
Am observat, spre surprinderea mea că nu am nici o antipatie, deşi chiar de curând credeam că urăsc pe cineva. Mai degrabă sunt cuprins de o nepăsare profundă faţă de unele persoane, faţă de altele nutresc admiraţie, iar faţă de altele sunt legat destul de puternic. Mă miră mai ales pentru că eu credeam că sunt mult mai rău, mai invidios şi mai insensibil. Asta e doar partea bună. Partea rea e că am o aplecare spre reverie/meditaţie şi sunt relativ nesimţit(or) faţă de stimulii înconjurători. :)
În ansamblu mi-am văzut calităţile şi mai ales mi-am peticit defectele(că de reparat nu poate fi vorba încă) doar într-o lună şi ceva, lucruri pe care alţii nu le pot face nici într-o viaţă. Sper că v-a plăcut şi vouă ce am scris, deşi sincer să fiu am scris mai mult pentru mine(de abia acum îmi dau seama!).
Pentru contribuţia sa la crearea blogului vreau să îi mulţumesc lui ZuZu, şi să vă dau link-ul către blogul lui: http://zuzu21.blogspot.com
Articolul acesta o să îl pun la secţiunea personale, deşi cam tot ce am scris este o părere strict subiectivă. De aceea îmi asum întreaga răspundere privind ideile debitate de mine.
Cu speranţa de a nu fi ofensat pe nimeni,
C.M.

Niciun comentariu:

Analysis